vineri, 7 aprilie 2023

Săptămâna Mare

 Începând de luni, intrăm în Săptămâna Mare, sau Săptămâna Patimilor,  cea mai importantă sărbătoare a creștinilor: ”Învierea Fiului Lui Dumnezeu”, Paștele.

Împreună cu elevii din cadrul Fundației Viața Nouă Pentru Copii, am citit despre cum și-a trimis Dumnezeu Tatăl, pe unicul Său Fiu pe Pământ, pentru a se jertfi pentru păcatele oamenilor. 

Am vorbit despre minunile făcute de Isus, despre credință, jertfă și iertare, despre ”Cina cea de taină” alături de cei 12 apostoli propovăduitori, despre vânzarea și trădarea lui Iuda pe cei 30 de arginți, despre judecarea lui Isus răstignit între cei doi tâlhari, despre Moarte, Înviere și Viață Veșnică!

Am urmărit filmul ”Povestea lui Isus”, am realizat crafturi care simbolizează mormântul Mântuitorului, am colorat șcene cu trădarea lui Iuda, aducerea lui Isus cu soldații în fața judecății și cu Cina cea de taină.











Sărbători binecuvântate cu credință, pace și liniște în suflet!



De n-ar fi înviat Cristos

                   
”De n-ar fi înviat Cristos,
Zădarnic-ar fi fost credinţa
Şi omul, pururi păcătos,
Îngemănat cu suferinţa,
Prin lume şi-ar fi dus căinţa,
Necunoscând ce-i biruinţa
De n-ar fi înviat Cristos.

De n-ar fi înviat Isus,
Zadarnic ar fi fost Cuvântul
Ce pretutindenea s-a spus
Şi s-a-mpânzit cu el pământul,
N-am fi ştiut ce-i Legământul
Şi veşnic ne-ar fi fost mormântul,
De n-ar fi înviat Isus.

Dar Domnul a-nviat din morţi
Şi-a arătat că învierea
Ce-a sfărâmat închise porţi,
E semnul vieţii şi puterea
Ce-aduce lumii mângâierea
Şi darul jertfei: înfierea...
Cristos a înviat din morţi!”














Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu